Guvernul va aloca 1% din PIB pentru CERCETARE. Premierul Ciucă: „Este un obiectiv. Semnăm contracte în valoare de 117 milioane de euro”

Publicat: 23/05/2023, 10:49
Actualizat: 23/05/2023, 14:18

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul are ca obiectiv alocarea a 1% din PIB pentru cercetare în anul viitor. El a făcut apel la specialiști să dezvolte proiecte care să valorifice potențialul și oportunitățile în domeniul cercetării din România.

Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare destinate sprijinirii sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, inclusiv din diaspora științifică.

Valoarea acestor contracte semnate este de 117 milioane de euro și acești bani sunt destinați cercetătorilor români din diaspora care vor colabora strâns cu universități și institute din țară, în proiecte specifice. Aceste contracte reprezintă aproximativ 70% din suma totală prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență pentru a sprijini cercetătorii români din diaspora.

„Semnăm contracte în valoare de 117 milioane de euro, bani care sunt destinaţi cercetătorilor români din diaspora, care vor lucra foarte îndeaproape sau în anumite proiecte, nemijlocit, cu universităţile, cu institutele din ţara noastră.

Faptul că reuşim astăzi să semnăm aceste contracte, care reprezintă aproximativ 70% din suma totală pe care noi am prevăzut-o în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a sprijini cercetătorii români din diaspora, reprezintă dovada faptului că la nivelul Guvernului, dincolo de angajamentele asumate, dincolo de mesaje, dincolo de vorbe, iată că reuşim să concretizăm ceea ce ne-am propus pentru a pune cu adevărat în valoare cercetarea românească.

Dorim ca prin aceste măsuri pe care le luăm să facem în aşa fel încât să dăm speranţa celor care lucrează în acest domeniu că avem posibilitatea să ne aliniem la tot ceea ce a însemnat progresul şi dinamica în cercetare, în evoluţia tehnologică şi nu am pierdut orice şansă şi orice speranţă”, a afirmat Ciucă.

Buget de 1% din PIB pentru Cercetare

Nicolae Ciucă a confirmat că alocările pentru cercetare vor continua să crească, menționând că în acest an bugetul pentru cercetare și inovare a fost majorat cu 70%. Cu toate acestea, el a explicat că nu au fost alocate mai multe fonduri, deoarece discuțiile la minister au indicat că o alocare excesivă nu ar putea fi eficient gestionată. Mai mult, șeful Executivului a anunțat că obiectivul stabilit pentru anul viitor este de 1% din PIB pentru cercetare în România.

„Am mers pe acest 70% şi ne-am propus şi este un obiectiv ca anul viitor cercetarea din România să beneficieze de un procent de 1% din PIB. Dar, asta înseamnă că, alături de structurile Ministerului Cercetării, să avem şi angajamentul şi participarea dumneavoastră a tuturor celor care vă desfăşuraţi activitatea în acest domeniu, astfel încât banii să fie direcţionaţi către scopuri şi obiective care să pună în valoare, aşa cum spuneam, potenţialul şi oportunităţile pe care ţara noastră le are”, a explicat Nicolae Ciucă.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, au fost alocate 117 milioane de euro pentru susținerea cercetării românești din diaspora. Acești bani vor fi distribuiți prin 83 de contracte de finanțare către universități, institute naționale de cercetare-dezvoltare, institute ale Academiei Române și alte organizații din sistemul național de cercetare-dezvoltare, potrivit Agerpres.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?